Budapesta este orașul prin care trecem și unde oprim de fiecare dată când plecăm cu mașina într-o călătorie spre vest. Ne place mult și l-am vizitat de nenumărate ori, dar niciodată nu am stat mai mult de 3 zile. Pentru noi este locul unde am mâncat cel mai bun gulaș, pentru David, este un loc de joacă excelent.
Foarte multă lume mă întreabă cum ne alegem cazarea. Aunci când mă uit după cazare, caut să fie convenabil, să fie un raport calitate-preț foarte bun și să fie aproape de punctele de interes. Până acum câțiva ani, apelam la o agenție de turism, care se ocupa de cazare și transport. Noi le spuneam ce vrem, ei ne arătau variante și noi alegeam. Acum prefer să caut eu, așa sigur aleg ce ni se potrivește 100% și cu ocazia asta mă și informez despre orașul în care mergem.
Viena este unul dintre orașele noastre de suflet. De ce? Pentru că l-am vizitat de multe ori, pentru că este accesibil, pentru că dacă biletele de avion sunt foarte scumpe, mașina este o soluție avantajoasă și pentru că distanța este la limita acceptabilului pentru noi. Ne place să mergem cu mașina în Viena pentru că așa ne oprim pe drum și mai vizităm și alte locuri frumoase printre care și Budapesta.
Călătoriile de la sfârșitul săptămânii sunt preferatele noastre, nu trebuie să ne luăm concediu, ne deconectăm și schimbăm mediul pentru 2-3 zile. Mini excursiile acestea sunt preferatele lui David pentru că plecăm de acasă și ne cazăm la hotel.
Dacă vreți să evadați un weekend, Milano este soluția perfectă. Puteți găsi oferte atât la biletele de avion dar și pachete foarte convenabile.
Milano este perfect pentru o escapadă de trei zile. Deși mulți spun că în afară de shopping nu ai ce face, mie îmi place orașul, îmi place să mă pierd pe străduțe, să savurez gelato și să mă bucur de Italia. Pentru David, Milano a fot prima destinație în afara țării, tot spre Milano a fost și primul lui zbor.
După ce am hotărât să mergem în Malaga, am făcut un research și am zis că musai trebuie să mergem să vedem maimuțele, așa că am rezervat o zi pentru Gibraltar. Pentru David a fost o mega surpriză. Ne gândeam doar la cum va reacționa și la cât de încântat va fi.
Excursia asta de o zi a fost aventura vieții lui, nu cred ca vreodată l-am văzut atât de încântat, de fericit, de uimit. Fericirea era la ea acasă pe fățuca lui mică.
Două zile din vacanța din Malaga le-am petrecut în Benalmádena. Aflată la 20 de km de Malaga este o zonă care nu trebuie ratată.Plajă, nisip, palmieri, acvariu, centru vechi, tot ce vrei.
Știți melodia ”Septembrie, luni”? Ei bine, eram în luna lui septembrie, mai pe la început așa, într-o zi de luni și primesc pe mail o ofertă cu bilete de avion spre Malaga. Vorba aceea, zborul potrivit, pe mailul potrivit. B tocmai îmi spusese cu câteva zile în urmă ca vrea undeva, unde să fie cald și dacă nu cere prea mult, să facem și un pui de plajă. Biletele astea erau la țanc, ieftine, perioadă bună. Le-am cumpărat fără să stau pe gânduri.
Pe cât de mult mi-am dorit vacanța asta, pe atât de repede s-a terminat. A fost o vacantă minunată, în care am experimentat lucruri noi, am cunoscut culturi noi, am văzut opulența la ea acasă, dar cel mai important, am fost noi trei și ne-am distrat pe cinste.
Pentru mulți părinți gândul de a zbura cu avionul însoțiți de copii poate fi un coșmar.
Dacă nu doarme? Dacă plânge? Dacă nu vrea să stea în scaun? Dacă deranjeaza? Cum fac să îi captez atenția? Cum îl pot ține ocupat? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ni le punem toți. Multe gânduri, planuri, organizare, și totuși, dacă totul va fi un dezastru?