Știți melodia ”Septembrie, luni”? Ei bine, eram în luna lui septembrie, mai pe la început așa, într-o zi de luni și primesc pe mail o ofertă cu bilete de avion spre Malaga. Vorba aceea, zborul potrivit, pe mailul potrivit. B tocmai îmi spusese cu câteva zile în urmă ca vrea undeva, unde să fie cald și dacă nu cere prea mult, să facem și un pui de plajă. Biletele astea erau la țanc, ieftine, perioadă bună. Le-am cumpărat fără să stau pe gânduri.Am făcut bagajele, ne-am pregătit pentru  zbor și am pornit la drum.

Drumul a durat 3 ore si 30 de minute, iar compania care ne-a purtat printre nori a fost Blue Air.

Am stat 6 zile, timp în care am vizitat Malaga, zona Benalmádena și Gibraltar. O să le descriu pe fiecare în parte în articole individuale pentru că fiecare loc este magic și merită să fie vedetă.

Malaga, este un oraș superb situat în sudul Spaniei, unii îl numesc ”poarta Andaluziei”. Pe mine m-a fermecat de când am ajuns. Străduțele mici cu magazine și restaurante, centrul luminat ca în poveștile cu zâne, oamenii relaxati, piațetele cu portocali, noi trei în vacanță, ce poate fi mai frumos?

De la aeroport spre centru poți lua tren, taxi sau autobuz. Poți consulta aici lista de prețuri și informațiile actualizate.

Ne-am cazat într-un apartament drăguț, aproape de centru (în curând o să apară un articol în care o să scriu cum alegem cazarea). Am lăsat bagajele și am pornit la colindat.

Prima oprire: Portul și faleza (Paseo del Muelle Uno). Ne-am plimbat, am hrănit peștii, am admirat ambarcațunile. Aici este un loc minunat pentru relaxare. Sunt și locuri special amenajate pentru copii unde se pot juca liniștiți cât părinții savurează o cafea pe o bancă în fața locului de jocă.

În spatele falezei este un parc drăguț unde vă puteți ascunde de soare. Palmierii înalți adăpostesc cuiburi de papagali. David a fost încântat de zgomotele făcute de papagalii care se urmăreau în zbor. Poliția călare si-a făcut și ea apariția spre bucuria copilului din dotare.  Așa am încheiat prima zi în orașul lui Picasso.


A doua zi aveam în plan Dealul Gibralfaro. Ei bine, pe acest deal sunt 3 construcții minunate, Castelul Gibralfaro, Alcazaba și Teatrul Roman. Vă spun sincer, am ajuns sus cu limbile scoase. Am împins la căruț și eu și B, cardio, nu jucărie. David a fost cel mai câștiga, ca întotdeauna.

Am împins noi cât am împins, dar ajunși sus, cine a făcut cele mai frumoase poze și cine a văzut locuri minunate? Păi noi, desigur, ah, și turiștii care au mai urcat 😛

Pe traseu ne-am oprit să facem fotografii la Mirador del Gibralfaro. Este un loc special amenajat pentru fotografii. Priveliștea îți taie respirația!

Alcazaba este cea mai bine păstrată cetate maură din Spania. Duminica după ora 14.00 intrarea la Alcazaba este gratuită. Se poate ajunge sus cu autobuzul 35 (am aflat și noi când eram deja sus).

 

Plaza de toros de la Malagueta

 

 

 

 

 

După ce am coborât, am mers direct pe plaja Malagueta, plajă decorată cu Blue Flag. Aici sunt și câteva restaurante unde toată lumea recomandă fructele de mare, vă spun eu, sunt delicioase.

În aceeași zi am vizitat și centrul istoric, unde am admirat Catedrala din Malaga. În Piața centrală, David a avut parte de un spectacol făcut de  Elfi.

Strada principală, Maria Zambrano, este flancată de o multitudine de magazine, așa că am profitat și am făcut și puțin shopping.

Ca să fie totul pe placul lui David, am prins și petrecerea de Haloween, nu am mai văzut în viața mea atâția oameni costumați. Familii costumate de la mic la mare, grupuri de școlari costumați, festival, ce să mai.

Următoarele 2 zile le-am petrecut în zona Benalmádena, pentru Gibraltar rămânând doar o zi, din păcate.

Ca și concluzie, Malaga este un oraș mic, cochet, plin de viață, perfect pentru un weekend break dacă vrei să te rezumi doar la oraș. Este păcat totuși să ajungi aici și să nu vezi cât mai multe.

Știați că numele orașului este o derivare a cuvântului “Malaka” care se traduce prin “locul peștelui sărat” ?

 

 

Write A Comment