Tag

copil in calatorii

Browsing

Foarte multă lume mă întreabă cum ne alegem cazarea. Aunci când mă uit după cazare, caut să fie convenabil, să fie un raport calitate-preț foarte bun și să fie aproape de punctele de interes. Până acum câțiva ani, apelam la o agenție de turism, care se ocupa de cazare și transport. Noi le spuneam ce vrem, ei ne arătau variante  și noi alegeam. Acum prefer să caut eu, așa sigur aleg ce ni se potrivește 100% și cu ocazia asta mă și informez despre orașul în care mergem.

Viena este unul dintre orașele noastre de suflet. De ce? Pentru că l-am vizitat de multe ori, pentru că este accesibil, pentru că dacă biletele de avion sunt foarte scumpe, mașina este o soluție avantajoasă și pentru că distanța este la limita acceptabilului pentru noi. Ne place să mergem cu mașina în Viena pentru că așa ne oprim pe drum și mai vizităm și alte locuri frumoase printre care și Budapesta.

După ce am hotărât să mergem în Malaga, am făcut un research și am zis că musai trebuie să mergem să vedem maimuțele, așa că am rezervat o zi pentru Gibraltar. Pentru David a fost o mega surpriză. Ne gândeam doar  la cum va reacționa și la cât de încântat va fi.

Excursia asta de o zi a fost aventura vieții lui, nu cred ca vreodată l-am văzut atât de încântat, de fericit, de uimit. Fericirea era la ea acasă pe fățuca lui mică.