Călătoriile de la sfârșitul săptămânii sunt preferatele noastre, nu trebuie să ne luăm concediu, ne deconectăm și schimbăm mediul pentru 2-3 zile. Mini excursiile acestea sunt preferatele lui David pentru că plecăm de acasă și ne cazăm la hotel.
Știți melodia ”Septembrie, luni”? Ei bine, eram în luna lui septembrie, mai pe la început așa, într-o zi de luni și primesc pe mail o ofertă cu bilete de avion spre Malaga. Vorba aceea, zborul potrivit, pe mailul potrivit. B tocmai îmi spusese cu câteva zile în urmă ca vrea undeva, unde să fie cald și dacă nu cere prea mult, să facem și un pui de plajă. Biletele astea erau la țanc, ieftine, perioadă bună. Le-am cumpărat fără să stau pe gânduri.
Așa cum v-am spus, noi preferăm călătoriile cu mașina, dar asta nu înseamnă că nu ne place și cu avionul. E minunat să poți ajunge în câteva ore de la zăpadă la plaje pline cu palmieri, nisip fin și apă turcoise. Așadar, pot spune ca avioanele sunt cea mai bună invenție în materie de călătorie.
Abia s-a terminat weekendul și eu deja mă frământ în legătură cu următorul…Să plecam din oraș? Să rămânem? Și dacă rămânem, ce să facem? Cum distrăm copilul? Avem buget? Dacă weekendul trecut am ieșit din oraș, weekendul ăsta ne mai permitem? Și uite așa trece ziua si eu trebuie sa le prezint băieților mei niște propuneri. Eu caut variante, lor le prezint doar trei și apoi hotărâm împreună.